Toamna are gust atunci când e trăită împreună!
Duminică, 12 octombrie 2025, de la ora 10:00, Ferma Căţean își deschide din nou porțile pentru o ediție specială de Picnic la Fermă – „Toamnă cu bun gust”.
Noi, cei de la GAL Ținutul Bârsei, vă invităm să fiți parte din această sărbătoare a roadelor de toamnă, a poveștilor autentice și a întâlnirilor care aduc comunitatea mai aproape.
Ce vă așteaptă?
-delicii locale și bunătăți de sezon
-ateliere pentru cei mici și experiențe pentru cei mari
-vizite prin fermă și activități interactive
-hrană gătită pe loc, cafea, deserturi și gusturi ce încălzesc sufletul
GAL Ținutul Bârsei va fi prezent cu un stand dedicat, unde vom povesti despre inițiativele și proiectele prin care susținem dezvoltarea comunității locale.
Intrarea este liberă, atmosfera e garantată, iar bunătățile de luat acasă nu vor lipsi. Animalele de companie sunt și ele binevenite!
Haideți să dăm culoare și savoare unei zile de toamnă împreună, la fermă!
Eveniment realizat în cadrul @foodunfolded, parte dintr-o activitate @EIT Food, finanțată prin Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), organism al Uniunii Europene, prin programul Orizont Europa – Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare ![]()